Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

De multe ori, am primit din partea managerilor solicitări de cursuri, care oferă cunoștințe echipei, dar care nu rezolvă probema elefantului din încăpere.

„Vreau un curs de vânzări, pentru ca oamenii mei să învețe să vândă mai mult”.

De ce nu vând mai mult? Doar lipsa competențelor îi împiedică? Atunci un training de vânzări bine adaptat ar putea fi de folos. De cele mai multe ori, competențele sunt doar una dintre probleme. Iar o privire obiectivă și o discuție autentică, pot salva timp și bani și pot ajuta compania să facă o investiție în schimbare, în rezultate și nu doar să cheltuie bugetul pe training.

„Vreau un curs de comunicare, oamenii mei nu comunică eficient, sunt tot felul de conflicte în echipă.”

La curs vor primi concepte, pe care poate unii deja le cunosc, dar pe care nu pot, sau nu vor să le aplice. Pentru că problema e în altă parte. Poate obiectivele nu sunt clar comunicate. Poate că echipa e descurajată, sau nu e aliniată. Poate conflictele provin din lipsa de aliniere și asumare a membrilor. O discuție auentică, urmată de o evaluare obiectivă, poate debloca situația și de aici, adevăratele nevoi vor ieși la suprafață. Pe aceste nevoi, putem construi ÎMPREUNĂ un program care să producă REZULTATE.

Construim împreună experiențe de învățare

Fiecare dintre noi avem un mod personal de a învăța. Unii învățăm din teorie, alții din practică, unii experimentând, iar alții observându-i pe ceilalți. Experiența mi-a arătat că, pentru a dezvolta o anume competență, o sesiune de training, urmată de practcă, poate fi utilă și suficientă. Totuși, pentru a optimiza seturi de competențe, pentru a modela comportamente, sau pentru a implementa o schimbare culturală și de paradigmă în companie, un curs nu este de ajuns, oricât de bine ar fi construit.

Programele integrate (blended learning) sunt procese de învățare customizate, care ajută compania ta să ajungă acolo unde își propune peste trei luni, șase luni, un an, sau mai mulți ani. De exemplu, implementarea unui nou model de leadership implică tranziții culturale profunde, întinse pe durata a doi- trei ani, așa cum s-a întâmplat în unele companii pe care le-am însoțit în acest demers. Un astfel de proiect necesită ca experiențele de învățare să fie diverse și motivante pentru participanți, astfel încât fiecare să se poată simți inclus în proces.

Printr-un program integrat, voi oferi companiei tale un mix de experiențe de învățare teoretică & practică și care urmează viziunea și obiectivele pentru care a fost construit.

Evaluarea nevoilor

Instrumentele Hogan pot oferi imaginea compoziției echipei, din perspectiva profilelor de personalitate și de competențe, a potențialului de succes, dar și a împrejurărilor în care poate eșua. Hogan oferă o bază pentru construirea unui program de dezvoltare adaptat nevoilor reale.

Sesiuni de training

Cunoștințele se dobândesc și se exersează în sala de curs (fizică sau virtuală), preferabil în sesiuni scurte de maxim o zi, focusul fiind pe o anumită competență.

Teme practice

Post training, participanții își asumă pentru perioada următoare (stabilită de comun acord), anumite obiective și acțiuni.

Workshopuri de calibrare și feedback

Au durata de una – două ore și sunt bornele care ghidează echipa, validează rezultatele obținute și mențin parcursul.

Coaching pe obiective, individual și de echipă

Susține echipa și membrii în identificarea problemelor reale, a soluțiilor creative și în menținerea focusului pe rezultate.

Ce viziune proiectează compania ta în viitor?

Dacă te preocupă acest lucru, hai să stăm de vorbă.