Tu de câte ori ai întrerupt azi pe cineva?
Dacă te întreb acum cu cine îți place cel mai mult să stai de vorbă, probabil îți vor veni spontan în minte câteva nume. Nu multe. Sunt acei oameni cu care te simți confortabil, pentru că știu să te asculte. Au răbdare, te lasă să-ți duci la capăt ideile, iar când le vine rândul, îți fac o contribuție cu ideile lor, te completează, nu se repetă și nu detaliază până îți bubuie capul. Sunt acei oameni care nu cerșesc validare la fiecare propoziție, obligându-te să le asculți argumentele pe un subiect pe care tot ei l-au deschis, presupunând de la sine înțeles că te interesează și pe tine.
Sunt acei oameni cu care nu ești nevoit să pui telefonul alături și să-i lași să vorbească, pentru că oricum ei sunt siguri că îi asculți și că fiecare cuvințel al lor contează pentru tine, în timp ce mintea ta a plecat de mult în alte filme.
Sunt acei oameni care nu au neapărat o replică la orice. Care știu să pună pauze, să folosească tăcerea, să-ți respecte spațiul, să se retragă cu realism și decență dintr-o controversă în care nu vor să intre.
Sunt cei care pot să-ți spună onest și direct că nu sunt de acord, fără să se detoneze, sau să transforme dezacordul într-un afront menit să te detoneze pe tine.
Antrenamentul ascultării se dovedește a fi cel mai valoros antrenament din comunicare.
Iar acești oameni, care par să fi aflat secretul comunicării faine, au și ei nevoie să fie ascultați, au nevoie și ei de răbdarea și de atenția ta.
Cu excepția acelor zile proaste, în care stai la taclale cu o prietenă, din poziția de victimă și când ea știe că e acolo pentru tine, ca să-ți asculte povestea și să te ajute să scoți puțin ventilul, să scadă presiunea. Atunci e rândul tău. Dar data viitoare ar trebui să fie și rândul ei.
Altfel, s-ar putea să prinzi greu o dată viitoare. Pentru că e posibil să se plictisească să îți asculte argumentarea detaliilor deja argumentate și explicarea argumentelor deja explicate și, pentru că nu știi să te oprești, să aleagă să pună stop în locul tău. Și să aleagă pe altcineva cu care să povestească. Iar cu tine să rămână la discuții rapide, frugale, care nu-i produc migrene și senzația de timp făcut cadou degeaba.
Ascultă, priveşte şi taci!.. Ascultă, să-nveţi să vorbeşti, Priveşte, să-nveţi să clădeşti. Şi taci, să-nţelegi ce să faci.
Ion Minulescu.
Știi probabil povestea veche a agentului de vânzări care era fugărit de toți clienții. Pentru că, de cum intra pe ușă, începea să turuie despre produsele lui și cât de grozave sunt. Nici nu trăgea aer în piept, de teamă să nu-i scape vreun detaliu important. Pe care el îl credea important. De ce îl fugăreau clienții? Pentru că povestea nu era despre ei, era despre el. Pe ei nu-i asculta nimeni. Și atunci alegeau să lucreze cu altcineva care, înainte de a oferi toate soluțiile, era curios să afle ce soluție caută ei să cumpere.
Așa cum am mai spus, antrenamentul ascultării este cel mai valoros antrenament din comunicare. E cel care te disciplinează, te smerește, îi permite minții să observe, să fie alertă și te conectează la realitatea din jur. Ascultarea e cea care îți permite să colectezi detalii pe care sigur nu le-ai observa, dacă ai vorbi doar tu tot timpul.
În vânzări, în negocieri de orice fel, este imposibil să răzbești dacă nu asculți. Vei câștiga ceva prin perseverență și încordare, dar niciodată atât cât ai fi putut, dacă ai fi avut răbdare să-ți cunoști partenerii, să-i asculți și să-i înțelegi.
Iar acasă… câte certuri inutile ai putea evita!
Ce relații mișto ai putea avea, dacă doar ți-ai înjumătăți momentele în care nu poți să te abții din a avea o replică la orice!…
